Primăria Municipiului Medgidia vă informează că în perioada 29 mai 2023, ora 22.00 până marți, 30 mai 2023 – ora 04.00, în vederea executării lucrărilor de reabilitare a rezervorului de înmagazinare de la nivelul rețelei de alimentare cu apă din municipiul Medgidia S.C. RAJA S.A. întrerupe furnizarea apei în următoarele zone:
- Spital (tronsonul delimitat de str. Mărgăritarului și Tineretului) și strada Spitalului
- Zona Vest (blocurile VS-uri și cartierul de case), zona Est (parțial) și Hidrofor
- Berărie (porțiunea delimitată de str. Rahovei cu Lupeni
- Catanga (tronsonul delimitat de străzile Panseluțelor și Ovidiu), precum și cei de pe strada Lt. Oprea Hârâciu (blocurile D și E)
- Satul Remus Opreanu
Reprezentanții RAJA S.A. își cer scuze pentru disconfortul creat abonaților și îi asigură că vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată utilizatorii afectați de această lucrare sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabile sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.