O nouă ediție a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu”, încheiată cu fast și culoare în municipiul Medgidia

Miecuri, 24 august 2022, cea de-a XVIII-a ediție a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu” din municipiul Medgidia, a ajuns la bun sfârșit.

Ceremonia de încheiere a activităților a fost marcată în sala de festivități a Cercului Militar Medgidia cu o impresionantă expoziție de artă.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența oficialităților locale, a artiștilor participanți la tabără, a presei locale și județene și a publicului interesat de viața culturală din municipiul Medgidia.

Vernisajul a încântat cunoscătorii de artă cu un număr de peste 30 de lucrări aparținând talentaților pictori originari din Turcia, Iraq, Cipru de Nord și România.

Acțiunea a debutat cu o interpretare inedită a unei selecții speciale de muzică barocă, clasică, romantică, ambientală, de relaxare și modernă, în interpretarea talentatei harpiste Roxana Moișanu, solistă și șefă de partidă în cadrul Orchestrei Operei Naționale din București, unde lucrează de peste 22 ani.

Nota de nobilitate a vernisajului a fost completată de evaluarea aprofundată a întregii colecții de picturi, realizată de curatorul expoziției, criticul de artă de sorginte constănțeană, Alice Dinculescu.

Pentru ediția din acest an a fost creat un album special, pe paginile căruia participanții la eveniment au fost încurajați să își scrie gândurile și experiența, ca într-o carte de onoare, unde să rămână o amintire prețioasă.

În semn de recunoștință față de prezența, efortul și profesionalismul dovedite de-a lungul celor șapte zile de tabără, artiștii au fost răsplătiți de administrația publică locală, prin domnul viceprimar Niculae Păun cu o diplomă, o plachetă, un buchet de flori și o serie de suveniruri care să le păstreze vie amintirea celei de-a XVIII-a ediții a taberei.

În încheierea activităților auditoriul a fost plăcut surprins de un incendiar mini concert susținut de unul dintre cei mai versatili și rafinați vioriști actuali, Amadeea Violin, care a transmis povești pasionale prin intermediul instrumentului său.

Programul artistic al zilei a continuat cu un memorabil concert de muzică românească și internațională aparținând Coralei Bărbătești Armonia, dirijată de Ion Iulian Dumitru, care a adunat un public numeros în sala de spectacole a Cercului Militar Medgidia. Întregul moment muzical s-a desfășurat sub oblăduirea Înaltpreasfinției Sale, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Dovedită a fi un real succes pentru viața culturală a comunității locale, Tabăra Internațională de Pictură „Lucian Grigorescu” încheie încă un capitol al existenței sale în aplauzele criticilor și iubitorilor de artă de pretutindeni.