13 proiecte de hotărâre votate în ședință ordinară de către Consiliul Local Municipal Medgidia

Ieri, 28 iulie 2022, consilierii locali ai municipiului Medgidia s-au întrunit în ședința ordinară a lunii în curs pentru a aproba cele 13 puncte aflate pe ordinea de zi.

Primele 4 puncte aflate pe ordinea de zi au privit aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilelor terenuri intravilane în suprafață de 183 mp, 3.700 mp, 7.658 m și 53 mp aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificate cu numerele cadastrale 110602, 110403, 110402 și 110451, situate în municipiul Medgidia, la adresele str. Matei Basarab, nr. 36 A; str. Poporului, nr. 2 Bis D, Lot 1/2; str. Poporului, nr. 2 Bis D, Lot 1/1 și în localitatea Remus Opreanu, str. Plantelor, nr. 6 B bis 1.

Următorul proiect de hotărâre votat a privit atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unui imobil – teren situat pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 8155/11.07.2022.

Un alt proiect de hotărâre care a trecut cu votul majoritar al consilierilor locali a fost referitor la aprobarea dezmembrării imobilului – teren intravilan în suprafață de 175.677 mp, situat în mun. Medgidia, Parcela A 1056/1, jud. Constanța, având număr cadastral 106454 și înscris în Cartea funciară nr. 106454 a localității Medgidia.

La punctul cu numărul 7 s-a aflat proiectul privind alipirea a două imobile – terenuri, identificate cadastral cu numărul 106427, în suprafață de 1.662 mp, situat în mun. Medgidia, str. Ion Creangă, nr. 42, respectiv 110651, în suprafață de 2.250 mp, situat în mun. Medgidia, str. Ion Creangă, nr. 42 A.

Alte 3 proiecte votate azi au privit rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, al Clubului Sportiv Medgidia și al Poliției Locale Medgidia.

Consilierii locali au votat și proiectul privind privind aprobarea actualizării valorii proiectului Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Medgidia, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, corp școală și corp sală de sport, Medgidia” – Faza Execuție Lucrări.

Penultimul punct pe ordinea de zi care a trecut de votul consilierilor locali a  fost alegerea președintelui de ședință pentru perioada august – octombrie 2022.

În încheierea ședinței, Consiliul Local Municipal Medgidia a aprobat punctul privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Unitatea Administrativ-Teritorială Medgidia și ROMCIM S.A.