Marţi, 30 mai 2017, la Primăria Medgidia s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal pe luna mai. Toate cele 16 proiecte de hotărâre iniţiate de domnul primar Valentin Vrabie au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.
La primul punct, consiliul local a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al doamnei Dardac Zoe Mihaela, ca urmare a demisiei şi declararea ca vacant a locului de consilier local al Partidului Social Democrat. La punctul doi s-a validat mandatul de consilier local al primului supleant înscris pe lista Partidului Social Democrat, în persoana domnului Rotaru Aurel Ion.
La punctele următoare s-a votat aprobarea contului de execuţie a bugetului local şi al instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe trimestrul I al anului 2017, respectiv nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local Medgidia în Consiliul de administraţie al Spitalului Municipal Medgidia.
Consilierii locali au aprobat şi repartizarea a două unităţi locative situate în blocuri ANL. În cadrul şedinţei ordinare a lunii mai s-a aprobat vânzarea în condiţiile legii a unor imobile-teren din municipiul Medgidia. Alte proiecte de hotărâre aprobate în şedinţa de joi au fost: „Aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice al Poliţiei Locale a municipiului Medgidia, pentru anul 2017”, „Mandatarea Primarului municipiului Medgidia să semneze Actul adiţional nr.1 la Contractul de concesiune nr.496/05.09.2005”, „Aprobarea conturilor de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia”, „Aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2016 ale S.C.Apollo Ecoterm SRL Medgidia”, „Înfiinţarea de noi secţii în cadrul Clubului Sportiv Medgidia” (canotaj, kempo, haltere, hochei pe gheaţă, nataţie şi pentatlon modern, patinaj, kaiac-canoe).