Ședința ordinară a lunii aprilie la Medgidia

Consilierii locali din municipiul Medgidia s-au întrunit joi, 24 aprilie 2025 în ședința ordinară a lunii aprilie, pentru a dezbate cele 20 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Toate proiectele au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.

La primul punct s-a aprobat rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, județul Constanța, pe anul 2025.

Unul din proiectele aprobate a vizat indexarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2026, aplicabile la nivelul Municipiului Medgidia. Pentru anul 2026, impozitele și taxele nu vor fi majorate față de anul în curs, existând însă obligativitatea să fie indexate cu 5,6%- rata inflației pentru anul 2024, comunicată de Institutului Național de Statistică. O excepție de la această indexare este impusă de art. 470 alin. (5) din Codul Fiscal, care prevede că, în cazul impozitului mijloacelor de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare cu 12 tone, indexarea va avea în vedere rata de schimb a monedei euro în vigoare a primei zile lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an. Referitor la taxa de salubrizare, dacă pentru anul 2025 aceasta este de 166 lei pers/an, în anul 2026 aceasta va fi de 175 lei/an. În ceea ce privește scutirile acordate de administrația locală în materie de taxe și impozite, beneficiază în continuare de acestea contribuabilii proprietari care și-au montat panouri fotovoltaice. De asemenea, donatorii de sânge beneficiază de o scutire de 50 % pentru clădire și teren inclusiv pentru persoanele cu dizabilități încadrate în grad de handicap mediu și ușor.

În ședința lunii aprilie s-a aprobat și numărul maxim de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Medgidia, pentru anul 2025, acesta fiind de 180 de posturi.

Un alt proiect înscris pe ordinea de zi a vizat aprobarea documentației tehnico-economice DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „CONSOLIDAREA, MODERNIZAREA ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL SADOVEANU din municipiul Medgidia, județul Constanța”.

De asemenea, s-au aprobat documentația tehnico-economică faza S.F. și indicatorii tehnico-economici pentru investiția „CONSTRUIRE ȘI DOTARE CENTRU PENTRU ÎNGRIJIRE PALIATIVĂ ÎN MUNICIPIUL MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA” precum și cheltuielile aferente acestui obiectiv de investiții. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate, Obiectiv specific RSO4.5 – Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate. Valoarea totală a proiectului este de 13.510.517,84 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie a municipiului Medgidia este de 2% precum și 993.677,10 lei reprezentând asigurarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
Nu în ultimul rând, consilierii locali au aprobat vânzarea prin licitație publică a mai multor terenuri imobile din municipiul Medgidia precum și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia.