Impozitarea individuală, realizată corespunzător cotelor-părți deținute din bunurile imobile declarate

    Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită informează contribuabilii că începând cu anul fiscal 2025, în conformitate cu prevederile art. 455 alin (6) și art. 463 alin (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 14 și pct. 69 din Titlul IX – Impozite şi taxe locale din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 1/2016, a demarat implementarea sistemului de impozitare individuală a fiecărui contribuabil, corespunzător cotei – părți deținute din bunurile imobile declarate.

    Având în vedere volumul mare de activități specifice ce se impun a fi efectuate în programul informatic de impozite și taxe/baza de date, implementarea sistemului de impozitare individuală a fiecărui contribuabil, în condițiile de mai sus, se va realiza în mod gradual.

    Astfel, dacă o clădire/teren se află în proprietatea comună a două sau mai multor persoane, la stabilirea impozitului datorat s-au avut în vedere următoarele:
    a) cotele-părţi au fost prezumate a fi egale, până la proba contrară. Fiecare dintre coproprietari datorează un impozit egal, rezultat în urma împărţirii impozitului datorat pentru întreaga clădire/teren;
    b) în cazul în care cotele-părţi din dreptul de proprietate asupra clădirii/terenului sunt determinate, fiecare coproprietar datorează impozitul/taxa corespunzător/ corespunzătoare cotei-părţi deţinute.

    În cazul bunurilor imobile deținute în comun de către soți, împărțirea obligațiilor fiscale aferente s-a efectuat în cote egale, conform regulilor generale menționate mai sus. Pentru a se evita orice confuzie, precizăm că, această împărțire a impozitului/taxei în cote egale între soți nu are semnificația unei “partajări” a bunului ci stabilirea obligației fiscale prezumtiv egale ca întindere, de achitare a impozitului aferent, în cazurile de proprietate comună, în care titularii dreptului de proprietate nu au cote-părți determinate.

    Având în vedere implementarea sistemului de impozitare individuală a fiecărui contribuabil, Serviciul I.T.L.E.S. atenționează utilizatoriii platformei online de impozite și taxe ghișeul.ro, (contribuabilii care dețin cont de utilizator și parolă) că începând cu anul 2025, prin intermediul platformei pot accesa doar informațiile cu caracter fiscal aferente cotelor-părți deținute în proprietate.