Miercuri, 17 aprilie 2024, în sala Casei de Cultură I. N. Roman din Municipiul Medgidia a avut loc dezbaterea publică cu tema: „Stabilirea și indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2025, aplicabile la nivelul municipiului Medgidia”.
Dezbaterea a fost prezentată de directorul economic al instituției, Ciprian Copilu, care a explicat procedura administrativă și legală prin intermediul căreia se stabilește nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul următor: în modul de calcul al impozitelor și taxelor locale anumite valori au fost stabilite prin Codul Fiscal, iar altele au fost determinate între anumite cote procentuale, lăsându-se la latitudinea Consiliilor Locale stabilirea valorilor între limitele prevăzute de lege. Astfel, pentru anul 2025, la nivelul municipiului Medgidia, impozitele și taxele locale nu vor fi majorate față de nivelul stabilit pentru anul 2024, aplicându-se doar indexarea în raport cu rata inflației, comunicată de Institutul Național de Statistică.
Pentru anul anterior, rata inflației este de 10,4% și în consecință, în anul următor, toate taxele și impozitele locale vor fi indexate cu procentul de 10,4% în condițiile articolului 491 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
O excepție de la această indexare este impusă de art. 470 alin. (5) din Codul Fiscal, care prevede că, în cazul impozitul mijloacelor de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare cu 12 tone, indexarea va avea în vedere rata de schimb a monedei euro în vigoare a primei zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an.
Directorul economic al Primăriei Municipiului Medgidia a mai precizat că nu se poate încălca această prevedere, iar cele două termene de plată se mențin, respectiv 31 martie și 30 septembrie.