Conform tradiției creștine, în ziua de 6 ianuarie se prăznuiește Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Ca în toată țara și în Bisericile din Medgidia preoții au oficiat astăzi slujba de Bobotează, la sfârșitul căreia credincioșii prezenți au primit Aghiazma Mare. Sărbătoarea sfântă a continuat pe faleza canalului Dunăre-Marea Neagră, unde, an de an se săvârșește slujba de sfințire a apei de către un sobor de preoți, în prezența unui număr mare de credincioși. Aceștia asistă la ritualul sfințirii apei aduse în butoaie de către organizatori, așteaptând cu evlavie momentul împărțirii acesteia.
Pe lângă slujba propriu-zisă, un alt moment așteptat cu interes îl reprezintă tradiționala aruncare a Crucii în apă. Deoarece municipiul Medgidia este traversat de canalul Dunăre-Marea Neagră, ca în orice localitate așezată lângă o apă, conform tradiției creștine, preoții aruncă Sfânta Cruce, pentru a fi recuperată și adusă la mal. Se spune că cel care prinde crucea va fi sănătos și binecuvântat în tot ceea ce face.
Cinci tineri s-au întrecut înotând astăzi, în vederea recuperării Sfintei Cruci, dar primul care a ajuns la ea a fost Viorel Chiru, în vârstă de 33 de ani. Administrația publică locală, prin edilul Valentin Vrabie a recompensat curajul și credința câștigătorului cu suma de 2000 lei și cu o diplomă de merit, felicitându-i totodată pe toți participanții pentru credința, curajul și ambiția de care au dat dovadă.