Comemorarea trecerii în neființă a fondatorului Republicii Turcia la Medgidia

Astăzi, 10 noiembrie 2020, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie alături de Excelența Sa Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, domnul Emre Yurdakul și reprezentanți de seamă ai comunității turco-tătare din municipiu, au comemorat împlinirea a 82 de ani de la trecerea în neființă a fondatorului Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk.
Ceremonialul a constat într-o solemnă depunere de coroane de flori la busturile lui Mustafa Kemal Ataturk și al poetului național al tătarilor, Mehmet Niyazi.
Momentul reprezintă dovada eternului omagiu adus personalităților marcante ale comunității turco-tătare din Dobrogea.