Anunț – Examen de promovare ȋntr-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, ca urmare a obținerii unei diplome de studii, de către funcționarii publici din cadrul aparatului propriu

Primăria municipiului Medgidia organizează, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile HG nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, examen de promovare ȋntr-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, ca urmare a obținerii unei diplome de studii, de către funcționarii publici din cadrul aparatului propriu, în data de 20.08.2020, la sediul din strada Decebal nr. 35.

  1. Referent, III, grad profesional asistent – Compartiment Informatică

Bibliografie:

  • Constituția Romȃniei, republicată;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
  1. Referent, III, grad profesional asistent – Asistența Socială, Protecția Copilului și a Familiei

Bibliografie:

  • Constituția Romȃniei, republicată;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
  • HG nr. 691/2015 pentru aprobarea procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului, cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru aprobarea metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către aceștia.

Pentru a participa la examenul de promovare în clasă, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții:

  • să dobândească, ulterior intrării în corpul funcționarilor publici, o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau într-un domeniu considerat util de către conducătorul autorității sau instituției publice;
  • să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile Codului Administrativ.

Proba scrisă se va desfăşura în data de 20 august 2020, ora 900, iar interviul candidaţilor admişi în data de 21 august 2020, ora 900  la sediul Primăriei municipiului Medgidia.

În vederea participării la concurs, în termen de 5 zile de la data afişării, respectiv ȋn perioada 06.08.2020 – 10.08.2020 candidaţii depun dosarul de concurs, la secretariatul comisiei de concurs asigurat de doamna Badea Violeta – consilier superior – Serviciu Resurse Umane SSM, care va conţine în mod obligatoriu:

a) cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă;

b) diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfăşurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;

c) adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată, în condiţiile legii.