„Stația de Reciclare”, campania itinerantă marca ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate își continuă traseul. După ce în anii 2017 și 2018 a străbătut 8 județe, informând aproximativ 230.000 de persoane și colectând 120 de tone DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), Campania „Stația de Reciclare” face o nouă oprire, de aceasta dată în județul Constanța. Această a doua etapă a campaniei din județul Constanța se va desfășura și în municipiul Medgidia în perioada 14 – 16 august în Piața Centrală.
Pentru încurajarea predării corecte spre reciclare a electricelor și electronicelor uzate, fiecare locuitor care va aduce la Caravana ECOTIC între 5 și 25 kg de deșeuri electrice și electronice va primi instant un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 25 de kg, va primi un tichet valoric de 20 lei. Persoanele care vor preda sub 5 kg de deșeuri vor participa la o tombolă cu premii atractive constând în carduri cadou.
Preluarea de la domiciliu a echipamentelor voluminoase (TV, frigidere, mașini de spălat) este gratuită pe baza programării la Caravana ECOTIC sau la numărul de telefon 0732.148.550. Programarea se va face în prima zi de campanie din fiecare localitate.