În perioada 23-26 octombrie 2017, Primăria Municipiului Medgidia a celebrat seniorii municipiului printr-o serie de manifestări cu caracter artistic și sportiv intitulate „ZILELE PENSIONARULUI”.
În deschiderea evenimentului, Agiacai Erol, Echim Ionel și Rașcu Gheorghe au primit premiul „Cinstea Gloriilor Orășenești”, iar sportivii Oțelea Gheorghe, Otcuparu Constantin, Grigore Nicolae și Papari Vasile au fost răsplătiți cu premiul „Cinstea Gloriilor Sportive”.
Prima zi de sărbătorire s-a încheiat cu antrenantul „Cros al Bunicilor Pensionari”, competiție ai cărei finaliști au fost Drăgan Elena, locul I, Marinache Paulina pentru locul al II-lea și Neacșu Paula pentru cel de-al III-lea loc. La categoria bărbați premiul I a fost câștigat de Alexandru Constantin, cel de-al doilea a mers către Popa Ioan, iar cel de-al treilea premiu a fost acordat lui Ismail Enver.
Marți, 24 octombrie 2017, evenimentul a început cu un concurs de șah, ai căror câștigători au fost Iordache Gheorghe, locul I, Stoica Ștefan, locul II și Enache Petrică, locul III.
Programul manifestărilor sportive a continuat cu onorificul Meci al Amintirilor între echipele IMUM – CIMENTUL și un atelier deschis de pictură.
Cea de-a treia zi a săptămânii dedicate seniorilor a debutat cu un concurs de pescuit, în cadrul căruia premiile au fost acordate după cum urmează, Marin Ion, locul I, Dumitrache Manole, locul II și Duse Ion, locul III. Vârstnicii au fost desemenea antrenați într-un concurs de table care a fost câștigat de Petcu Gheorghe, cel de-al doilea premiu a fost acordat lui Drăgan Neculai, iar cel de-al treilea a mers către Sefchi Ghiunaidin.
Cu ocazia „ZILEI ARMATEI ROMÂNE”, pensionarii municipiului au avut bucuria de a participa la ceremonialul de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroului Român.
Cele trei zile de sărbătoare au reprezentat oportunitatea ideală pentru administrația publică locală de a-și dovedi respectul și considerația față de vârstnicii municipiului.