Miercuri, 26 iulie 2017, consilierii locali din Medgidia au fost convocaţi în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, spre a dezbate și vota cele 14 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Toate proiectele au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.
La primul punct a fost aprobat proiectul de hotărâre privind zonarea Municipiului Medgidia. S-au stabilit zonele de impozitare A, B, C, D în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare precum şi de alte elemente specifice. La punctul 2 s-a votat proiectul de hotărâre de stabilire a impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale, pentru anul 2018.
În şedinţa consiliului local din 26 iulie s-a aprobat şi darea în administrare a imobilelor, domeniul public al municipiului Medgidia în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ cu personalitate juridică din unitatea administrativ teritorială Medgidia, judeţul Constanţa către consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ. De asemenea, s-a aprobat repartizarea unei locuinţe ANL. A fost votat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice a proiectului „Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Municipal Medgidia, str. Ion Creangă nr. 18, lot 1, Medgidia, judeţul Constanţa” şi asigurarea contribuţiei Consiliului Local Medgidia. Propunerea a avut în vedere necesitatea reabilitării termice a clădirii Spitalului Municipal, iar valoarea investiţiei este în sumă de 16.978.187,82 lei cu T.V.A., fiind realizată prin POR 2014-2020 Axa prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1, operaţiunea B – clădiri publice.
Un alt proiect de hotărâre aprobat a fost cel referitor la transmiterea din administrarea Consiliului Local Medgidia în adminstrarea S.C. RAJA S.A. a fântânii arteziene situată în Piaţeta Decebal, în vederea asigurării funcţionării şi mentenanţei acesteia, pe perioada delegării serviciului de apă şi canalizare.
Alte proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei din 26 iulie au fost: Aprobarea completării inventarului domeniului privat al municipiului Medgidia, conform Anexei 1 la procesul verbal al comisiei de inventariere nr.4202/17.07.2017, completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Medgidia, judeţ Constanţa, conform proces verbal de inventariere nr.4199/2017, atestarea la domeniul privat al municipiului Medgidia a imobilului teren identificat conform proces verbal de inventariere nr.4200/17.07.2017 şi acordarea unui mandat special Primarului Municipiului Medgidia, schimbarea destinaţiei imobilelor ce fac obiectul raportului de specialitate numărul 4201/17.07.2017 din centrale termice pentru furnizarea energiei termice în spaţii pentru prestări servicii.