Marți, 24 august 2021, de la ora 15.00, la Primăria Municipiului Medgidia a avut loc dezbaterea publică cu tema: „Delegarea Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Medgidia”.
Dezbaterea a fost prezentată de viceprimarul municipiului Medgidia, Niculae Păun, care a explicat necesitatea delegării serviciului public de salubrizare. Deoarece la nivelul județului este demarat un proiect cu privire la implementarea Sistemului de management integrat al deșeurilor, proiect din care face parte UAT Medgidia, delegarea se va face pe o perioadă de un an. Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor reprezintă un obiectiv țintă la nivel județean privind colectarea și transportul deșeurilor la care municipiul Medgidia se va alinia odată cu implementarea proiectului.
Deși perioada este scurtă, viceprimarul municipiului a precizat că prestatorului i se va indica să realizeze anumite investiții. În momentul implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor pentru județul Constanța, activitatea de colectare și transport deșeuri, derulată în cadrul Contractului de delegare, va înceta de drept.
În conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile specifice privind Serviciul de Salubrizare este necesar ca în municipiul Medgidia să se asigure continuitatea şi dezvoltarea acestui serviciu, calitatea şi cantitatea serviciului prestat în raport cu cerinţele şi/sau nevoile populaţiei, conservarea şi protecţia mediului înconjurător, protecția sănătăţii populaţiei, funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi în concordanţă cu dezvoltarea economico – socială a unităţii administrativ – teritoriale a municipiului. De asemenea, se are în vedere și gestionarea serviciului de salubrizare pe criterii de transparenţă, competitivitate, calitate şi eficienţă, prin stabilirea şi adoptarea unor politici şi strategii locale referitoare la organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare.
În prezent, activitățile serviciului public de salubrizare în municipiul Medgidia se desfășoară în baza Acordului Cadru nr. 195/03.10.2017 încheiat pe o perioadă de 4 ani și a contractului subsecvent nr. 180/07.10.2020, încheiat cu un operator economic licențiat ANRSC. Potrivit studiului de oportunitate este indicat ca Municipiul Medgidia să aleagă delegarea gestiunii servicului public de salubrizare către un operator care va presta activitatea de salubrizare în baza unui contract și va realiza următoarele activități:
- Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale, din industrie și institutii, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii si acumulatori;
- Colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;
- Măturatul, răzuitul și întreținerea căilor publice;
- Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț;
- Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unităţile de ecarisaj
Durata pentru care se propune să se încheie contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Medgidia este de un an, în baza studiului de oportunitate, a caietului de sarcini și a regulamentului, documente care au fost publicate pe siteul Primăriei Municipiului Medgidia. Operatorul va prelua aproape în totalitate riscurile aferente exploatării şi va efectua prestațiile astfel încât să ofere un raport optim între preţul tarifelor şi calitatea serviciilor prestate, în corelare cu nevoile urbane și cu dezvoltarea economico-socială a localității.
Prezent la dezbatere, Cristian Ciobănuc, de la Alpha Media i-a adresat domnului viceprimar câteva întebări de interes pentru cetățeni:
-Câte platforme de gunoi au rămas neînchise în Medgidia? – răspunsul fiind că niciuna, cea de la Orașul Nou fiind distrusă și va fi refăcută.
La întrebarea reporterului cât de mulțumit este de curățenia stradală, viceprimarul a răspuns că satisfăcător spre bine, deși se face curățenie aceasta nu se păstrează. În vederea conștientizării importanței păstrării curățeniei în oraș, autoritățile locale au făcut apel la reprezentanții școlilor pentru a discuta cu elevii aceste aspecte dar și la cei ai bisericilor, pentru a transmite cetățenilor că este spre binele tuturor să arunce gunoaiele unde trebuie, pentru a proteja atât sănătatea populației cât și mediul înconjurător.
Doamna Luminița Iliescu, șef serviciu Monitorizare Servicii Publice a intervenit pentru a spune că și reprezentanții societății de colectare și transport deșeuri menajere au desfășurat campanii de informare a populației de la case, prin distribuirea de flyere informative cu privire la cele trei tipuri de coelctarea selectivă (gunoi menajer, deșeuri reciclabile și verzi). Săptămânal, fiecare locuitor beneficiază de această colectare, având trei pubele separate, pe care cei de la IRIDEX le ridică în anumite zile și le înlocuiesc pe cele deteriorate.
Dezbaterea publică s-a încheiat la ora 15.30.