Medgidia (turcă: Mecidiye) este un municipiu din județul Constanța, Dobrogea, România. Este situat în centrul Podișului Dobrogei de Sud (Podișul Medgidiei).
Înainte de 1850, localitatea era un cunoscut târg de cereale. În această perioadă localitatea s-a bucurat de atenția sultanului Abdul Medgid care a înzestrat-o atunci cu câteva edificii precum moscheea mare și baia turcească.
În 1865, locuitorii solicită guvernatorului Dobrogei ca noua localitate să fie denumită Medgidia, în semn de recunoștință pentru protectorul lor, Abdul Medgid. La numai câteva luni, orașul număra 15-20.000 locuitori cu 1.000 de case și multe altele în construcție.
Pe Dealul Panaghirului, guvernul otoman întreținea de aproape 100 de ani iarmarocul unde se aflau construite prăvălii și barăci. Negustori veniți din toată țara, chiar și de mai departe, expuneau produse manufacturiere cu caracter agricol și casnic.
În perioada târgurilor care se țineau primăvara și toamna, tribunalele de comerț din Constanța și Tulcea se deplasau la Medgidia pentru a facilita tranzacțiile comerciale. După războiul de independență (1877-1878), Dobrogea a revenit la patria mamă, România, iar Târgul Medgidia renaște și începe să se organizeze.
În decembrie 1878 este ales Consiliul Comunal și constituită cancelaria Primăriei. Un an mai târziu aici se înregistrau 300 de case cu 1.500 de locuitori. Să nu uităm că timp de un an de zile, războiul distrusese orașul și nenumărați cetățeni se refugiaseră în alte zone.
Anul 1882 este marcat prin înființarea spitalului comunal și a primei farmacii din oraș. Creșterea populației se face într-un ritm moderat, astfel încât în 1884 sunt înregistrați 2.449 locuitori, iar în 1903 în 879 de case locuiesc 2.858 de suflete. În 1886 se ridică o școală primară mixtă pentru copiii săraci ai orașului. Aceasta era a treia școală care se înființa în Medgidia, o școală de băieți și una de fete se construiseră în 1879.
Interesul pentru Medgidia pare a-i cuprinde și pe scriitorii de literatură științifico-fantastică. Jules Verne publica în 1883 nuvela Keraban încăpățânatul, în care eroii cărții ajung în Dobrogea și poposesc la Medgidia.
În 1890 începe construcția actualei biserici Sfinții Petru și Pavel. Edificiul a fost ridicat prin contribuția locuitorilor creștini și zidit pe ruinele unui castru roman. Lucrarea pentru biserica românească trenează foarte mult din lipsă de bani. De altfel este sfințită în 1899.
În anul 1893 începe construcția palatului comunal, clădire reprezentativă a orașului care în decursul timpului a suferit diverse reparații și modificări. Unul din primarii importanți ai Medgidiei a fost I. N. Roman, de al cărui nume se leagă multe din evenimentele care au marcat acest sfârșit de secol. Ca un omagiu pe care oamenii l-au adus acestei personalități, în 1936 se înființează un cămin cultural ce-i poartă numele și se află găzduit în casa lui Ibrahim Themo.
La 1901, orașul Medgidia avea 36 de străzi, câteva pavate sau pietruite, 7 mici hoteluri și 10 hanuri. Era, printre celelalte localități ale județului, cea mai dezvoltată. Activitatea culturală a orașului Medgidia este bine întreținută pe de o parte de comercianți, industriași, agricultori care nu precedau să investească în manifestări spirituale precum construirea de biblioteci publice dar și de către primaria care avea în bugetul anual ca destinație specială fonduri pentru propășirea miscării artistice și culturale.
În august 1936 apare la Medgidia prima revistă intitulată Graiul Dobrogei. În 1940 țara intră în război, nenumărați au fost soldații care au plecat din Medgidia să lupte pe front, înfruntând moartea. Până la izbucnirea războiului, Medgidia era incontestabil orașul cu oamenii cei mai înstăriți, ba chiar fără să se fi făcut o statistică, din numărul total al locuitorilor cel puțin jumătate dețineau suprafețe mari de teren, monopolul comerțului și industriei. După terminarea războiului, tăvălugul comunist a început cu deposedarea pământurilor.
La 27 februarie 1965 a fost inaugurat complexul sanitar format dintr-un spital și o policlinică modernă. În anul 1970 orașul dispunea de o baie publică cu o capacitate de deservire de 40 locuri, un hotel cu 52 locuri și 60 abonați telefonici. 1989 – anul care a schimbat cursul istoriei. La Medgidia, asemeni întregii țări, oamenii au reacționat spontan și au încercat să restabilească intrarea în normalitate.
Prima acțiune a consiliului orășenesc Medgidia al Frontului Salvării Naționale a fost platforma program de acțiune întocmită în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 și transcrisă într-o ediție specială intitulată Zori noi, multiplicată la xerox și difuzată în oraș. În această perioadă, oamenii încearcă să reconstituie imaginea unui patrimoniu distrus, să-și revendice drepturi, să participe voluntar cu sugestii și fapte la refacerea materială și spirituală a orașului.
În ianuarie 1990 apare prima publicație literară a Medgidiei intitulată Metamorfoze, aparținând Cenaclului Literar Omonim. Anul 1994 aduce Medgidiei o mare împlinire, devenirea orașului MUNICIPIU.
Perioada comunistă va aduce industrializare după modelul sovietic, prin apariţia unor întreprinderi de mari dimensiuni, precum I.M.U. Medgidia şi Fabrica de Ciment din Medgidia, care atrăgeau ca un magnet forţa de muncă din zonă. La acest lucru şi-a adus contribuţia şi Canalul Dunăre – Marea Neagră, ale căror lucrări au demarat, la iniţiativă sovietică în 1949 şi care au atras forţă de muncă, stabilită ulterior în zonă, dar cu precădere în oraş. În sprijinul acestui argument, venim cu creşterea numărului de locuitori de la 6.916 în 1948, la 17.943 în 1956.
Investiţii au fost făcute în agricultură, zootehnie, pomicultură şi viticultură. Vinurile din Medgidia au devenit cunoscute în ţară şi în străinătate.
După 1990, sub semnul restructurării şi privatizării, unele întreprinderi s-au închis, altele au fost privatizate cu succes, iar altele nu şi-au găsit locul pe piaţa nou creată, după dispariţia blocului comunist şi al C.A.E.R. Au apărut în schimb întreprinderi private, care s-au adaptat noilor cerinţe ale economiei de piaţă.
Autorităţile locale sunt interesate de înfiinţarea unui parc industrial care să ofere o alternativă tinerilor şi să contribuie la dezvoltarea economică a localităţii. De asemenea, se doreşte crearea unui parc eolian care să aducă locuri de muncă noi, dar şi resurse financiare pentru administraţia locală. Toate aceste iniţiative lăudabile nu au ca scop final decât prosperitatea aşezării şi a locuitorilor săi.
