În vederea stabilirii „Listei de priorităţi pentru locuinţe sociale și din fondul locativ de stat, aferent anului 2025”, persoanele aflate pe Lista de priorităţi a anului 2024 care nu au beneficiat de repartiţia unei locuinţe sociale sau din fondul locativ de stat cât și persoanele care au depus în anul 2024 cereri pentru locuinţă socială, au obligaţia ca în perioada 01.02.2025 – 15.02.2025 să își completeze dosarele cu următoarele documente:
- Acte doveditoare privind veniturile obţinute în ultimele 3 luni, pentru toţi membrii familiei (adeverinţă salariu, cupoane alocaţii, pensii, ajutoare sociale). Persoanele majore care nu pot face dovada unui venit, vor prezenta de la Fisc, adeverinţă din care să rezulte că acestea nu realizează venituri.
- Certificat fiscal emis de Serviciul Taxe și Impozite Locale al Primăriei Medgidia, pe numele titularului cererii, certificat care să ateste că solicitantul de locuinţă socială nu înregistrează datorii la bugetul local.
- Declaraţia notarială a titularului cererii și a tuturor persoanelor majore din familie, din care să rezulte că:
- nu deţin proprietăţi și nu au vândut o locuinţă după 1990;
- nu au sau nu au avut calitatea de chiriaș la o altă locuinţă din fondul de stat.
- Copie acte stare civilă (certificat de căsătorie, cărţi de identitate, certificate de naștere pentru persoanele sub 14 ani).
- Copie certificat de sănătate (certificat de handicap sau invaliditate).
- Copie acte doveditoare calitate beneficiar Legea 42/1990 și Legea 118/1990, veterani, văduve de război, repatriaţi.
- Copie sentinţă definitivă de adopţie, dacă este cazul.
- Copie hotărâre de încredinţare sau tutelă, dacă este cazul.
- Copie diplome studii – ultima formă de învăţământ absolvită- soţ, soţie.
Nerespectarea termenului mai sus menţionat va duce la pierderea locului în „Lista de priorităţi pentru locuinţe sociale și din fondul locativ de stat, aferentă anului 2025”.
Relaţii suplimentare:
DGDPP-Camera 1(Patrimoniu), persoană de contact: DOMNICA A.