Examen de promovare ȋntr-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior

Primăria municipiului Medgidia organizează, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile HG nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, examen de promovare ȋntr-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, ca urmare a obținerii unei diplome de studii, de către funcționarii publici din cadrul aparatului propriu, în data de 17.09.2021, la sediul din strada Decebal nr. 35.

  1. Referent, III, grad profesional superior – Compartiment Agricol

Bibliografie:

  1. Constituţia României, republicată, integral;
  2. Titlul I şi II ale părţii a VI-a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  5. OUG nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, integral;
  6. Normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020 – 2024, integral.

Tematica:

  1. reglementări privind funcţia publică;
  2. reglementări privind administraţia publică;
  3. reglementări privind respectarea demnităţii umane, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirea şi combaterea incitării la ură şi discriminarea;
  4. reglementari privind activitatea compartimentului agricol.

ATRIBUȚII

  1. operare/ţinere la zi a datelor în registrul agricol în format electronic;
  2. eliberează, la solicitarea cetăţenilor, adeverinţele necesare pentru obţinerea ajutorului de şomaj, ajutor social, burse şcolare, rechizite şcolare etc, cu datele din registrul agricol;
  3. centralizeaza datele inscrise in registrul agricol;
  4. formulează răspunsuri la corespondenţa ce îi este repartizată, in termenul legal;
  5. participă la constatările solicitate de producătorii agricoli, în cazurile de stabilire a pagubelor produse în caz de calamitate;
  6. verifică existenţa pe teren a animalelor, păsărilor, familiilor de albine, precum şi existenţa produselor, când este cazul;
  7. completează procesul-verbal de constatare a verificării;
  8. rezolvă orice alte sarcini primite de la şeful ierarhic superior.
  9. desfăşoară activităţi privind organizarea şi desfăşurarea recensământului agricol;
  10. întocmeste lucrări pentru realizarea obiectivelor şi pentru eficientizarea activităţii instituţiei;
  11. efectuarea de studiu individual si documentare in domeniul legislatiei aplicabile;
  12. are obligatia de semnala superiorului ierarhic orice neregularitate ce apare in legatura cu procedurile de lucru, precum si orice riscuri neprevazute ce ar putea afecta lucrul de zi cu zi;
  13. raspunde de legalitate pentru lucrarile pe care le efectuaza, le intocmeste si pentru care îşi asumă, prin semnatura, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate;
  14. arhiveaza documentele aflate in evidenta compartimentului;
  15. activitati privind eliberarea atestatului de producator si carnetului de comercializare;
  16. identifica în teren amplasamentul înscris în titlurile de proprietate;

  1. Referent, III, grad profesional asistent – Compartiment Colectare Creante

Bibliografie:

  1. Constituţia României, republicată, integral;
  2. Titlul I şi II ale părţii a VI-a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  5. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, integral;
  6. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, integral.

Tematica:

  1. reglementări privind funcţia publică;
  2. reglementări privind administraţia publică;
  3. reglementări privind respectarea demnităţii umane, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirea şi combaterea incitării la ură şi discriminarea;
  4. reglementari privind activitatea compartimentului colectare creanțe.

ATRIBUȚII

  1. raspunde de integritatea numerarului chitantelor si a altor documente cu regim special ce ii sunt incredintate
  2. incaseaza taxele si impozitele locale stabilite de lege si a HCL cu respectarea termenelor de plata
  3. preda zilnic borderoul cu incasarile privind impozitele si taxele locale pentru verificare
  4. verifica, numara si impacheteaza corespunzator numerarul incasat
  5. asigura arhivarea tuturor documentelor rezultate din domeniul sau de activitate
  6. acorda bonificatii legale in cazul platilor facute anticipat
  7. depune sumele incasate la caseria unitatii territorial administrative, in termenul prevazut de actele normative in vigoare
  8. face compensari de sume
  9. raspunde de completarea in baza de date informatica a datelor de identificare ce lipsesc sau sunt incomplete, inclusiv codul numeric personal, pe baza documentelor si datelor prezentate
  10. participa la efectuarea inventarierii materiei impozabile conform prevederilor legale
  11. raspunde de modul de executie a lucrarilor si respecta sarcinile primite de la seful ierarhic

  1. Referent, III, grad profesional superior – Compartiment Colectare Creante

  1. Referent, III, grad profesional asistent – Serviciul Organizare Evenimente Culturale

Bibliografie:

  1. Constituţia României, republicată, integral;
  2. Titlul I şi II ale părţii a VI-a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  5. OUG nr. 118/2006, actualizată, privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, integral.

Tematica:

  1. reglementări privind funcţia publică;
  2. reglementări privind administraţia publică;
  3. reglementări privind respectarea demnităţii umane, protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirea şi combaterea incitării la ură şi discriminarea;
  4. reglementari privind activitatea serviciului Organizare Evenimente Culturale.

ATRIBUȚII

  1. Asistă și sprijină organizarea evenimentelor cultural – artistice, aniversărilor, ceremoniilor, sărbătorilor naționale, comemorărilor, Zilelor Medgidiei, Zilei de atestare documentară a Medgidiei, Zilelor Pensionarului, prin atragerea de fonduri și sponsorizări, supervizarea acțiunilor programate, etc.;
  2. Răspunde de domeniul dans sportiv;
  3. Răspunde de buna pregătire a domeniului de activitate, de calitatea dansurilor sportive prezentate și de toate aspectele tehnice necesare artei dansului sportiv, la toate manifestările Serviciului Organizare Evenimente Culturale sau pentru care este solicitat cu aprobarea șefilor ierarhici;
  4. Selecționează și organizează probe pentru descoperirea de grupuri sau alte forme de manifestare a dansului sportiv;
  5. Se implică în organizarea Festivalului de dans sportiv;
  6. Propune evenimente ce implică dansul sportiv;
  7. Compune coregrafii pentru soliștii Case de Cultură;
  8. Înnoiește permanent repertoriul clasei de dans sportiv aflate în grijă;
  9. Prelucrează suporturile muzicale din cadrul spectacolelor.

Pentru a participa la examenul de promovare în clasă, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții:

  • să dobândească, ulterior intrării în corpul funcționarilor publici, o diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care își desfășoară activitatea sau intr-un domeniu considerat util de către conducătorul autorității sau instituției publice
  • să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile Codului Administrativ.

Proba scrisă se va desfăşura în data de 17 septembrie 2021, ora 1000 la sediul Primăriei municipiului Medgidia, iar interviul candidaţilor admişi se va afișa o dată cu rezultatele la proba scrisă.

În vederea participării la concurs, în termen de 5 zile de la data afişării, respectiv ȋn perioada 02.09.2020 – 06.09.2021 candidaţii depun dosarul de concurs, la secretariatul comisiei de concurs asigurat de doamna Buhuș Tudora – consilier superior- Serviciu Resurse Umane SSM, care va conţine în mod obligatoriu:

  1. cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă;
  2. diplomă de studii de nivel superior, în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu considerat util pentru desfăşurarea activităţii de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
  3. adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată, în condiţiile legii.