Primăria Municipiului Medgidia face pași importanți în ceea ce privește proiectul transfrontalier româno-bulgar care presupune asfaltarea a 15 străzi din municipiul Medgidia.
Proiectul intitulat „Îmbunătățirea conectivității rețelei TEN-T în zona transfrontalieră Medgidia-Dobrich” a fost depus în parteneriat cu Primăria Orașului Dobrich (Bulgaria) în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria – Interreg V-A, Municipiul Medgidia fiind lider de proiect. Valoarea totală a proiectului este de 7.988.762,83 EUR, Municipiului Medgidia fiindu-i alocată jumătate din această sumă, respectiv 3.860.919,23 EUR.
Proiectul prevede îmbunătățirea infrastructurii rutiere în Municipiul Medgidia prin modernizarea a 6 km de drumuri urbane pentru 14 străzi, respectiv: Alunilor, Fagului, Peşterii, Stejarului, Pinilor, Progresului, Lupeni, Cap. Neacșu Constantin, Sabinelor, Bujorului, Șoimilor, Victoriei, Răscoalei, Podgoriilor, dar și a centurii municipiului Medgidia.
Obiectivele principale ale proiectul vizează atât o infrastructură rutieră modernizată cât și consolidarea relațiilor comerciale deja existente și facilitarea unor noi relații între diverși agenți economici din România și Bulgaria. Proiectul anterior amintit reprezintă cel de-al doilea obiectiv extrem de important pentru locuitorii Municipiului Medgidia, primul fiind cel referitor la asfaltarea a 48 de străzi pentru care lucrările de execuție vor demara pe data de 05 martie 2018.