INVITAȚIE

    Primăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Protoieria Medgidia organizează sâmbătă, 06 ianuarie 2018, ora 12.00, cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează, slujba de sfințire a Aghiasmei Celei Mari și ritualul scoaterii din apă a Sfintei Cruci.

    Evenimentul se va desfășura pe Faleza Canalului Dunăre Marea Neagră, în dreptul Fântânii Arteziene.
    Înscrierile la această competiție se fac în baza buletinului sau a cărții de identitate de către un reprezentant al Primăriei Municipiului Medgidia, prezent la eveniment.

    Regulamentul de participare prevede:
    – vârsta de minim 18 ani pentru toți participanții;
    – obligația de a-și exprima acordul în scris printr-o declarație pe propria răspundere că își asumă responsabilitatea pentru riscul acestei acțiuni;
    – fiecare participant va fi examinat de către medicul specialist sosit la fața locului cu o ambulanță pregătită să intervină în situații de pericol sau accidente.
    Premiul pentru această acțiune este în valoare de 1.000 lei și se acordă persoanei care recuperează crucea aruncată de preot în Canalul Dunăre Marea Neagră.

    26238385_1615283928515124_889065131_o