Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare hidrologică – COD GALBEN pentru intervalul 08.06.2017, ora 00.00 – 09.06.2017, ora 16.00. Fenomenele meteorologice vizate constau în scurgeri importante de pe versanți, torenți, pârâie, viituri rapide pe râuri mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea.
În aceste zone vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 20…30 l/mp și pe spații restrânse 50…60 l/mp.
Mai ales în sud-estul teritoriului se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.