Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Cu ocazia sărbătoririi a 158 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, Primăria Municipiului Medgidia a organizat manifestări pentru a marca importanța acestei zile istorice. Evenimentul s-a desfășurat pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor ”Lucian Grigorescu”. Acesta a debutat cu un scurt moment de evocare istorică a semnificației zilei, precum și citirea ”Jurământului către țară al domnitorului Alexandru Ioan Cuza”. Manifestările s-au încheiat cu Hora Unirii, în cadrul căreia şi-au dat mâna oficialități locale, consilieri locali, reprezentanţi ai instituţiilor publice și cetățeni ai municipiului Medgidia.