Anunț de interes public privind distribuirea tichetelor sociale

    Primăria Municipiului Medgidia acordă tichete sociale în valoare de 50 lei/beneficiar, pentru următoarele categorii de persoane defavorizate din municipiul Medgidia, localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu:

    – pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate se află la valoarea de maxim 800 lei/lună;

    – persoanele cu handicap grav sau încadrate în gradul I de invaliditate, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi, persoanele cu handicap accentuat sau încadrate în gradul II de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi, persoane cu handicap mediu și ușor sau încadrate în gradul III de invaliditate, adulţii şi copiii neinstituţionalizaţi.

    Tichetele se vor ridica de la sediul Direcției de Asistență Socială din curtea interioară a primăriei. Predarea tichetelor sociale se va efectua în baza actului de identitate.

    Programul de lucru este următorul:

    – Luni – Joi: 08.00 – 16.30;

    – Vineri: 08.00 – 14.00.

    Informații suplimentare se pot solicita la numărul de telefon 0241 812 300, interior 131 și 129.