Astăzi, 06 ianuarie 2020, credincioșii ortodocși au sărbătorit Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. În această zi, conform tradiției creștine se organizează slujbe de sfințire a Aghiasmei celei Mari, iar în localitățile situate lângă ape preoții aruncă Sfânta Cruce, pentru a fi recuperată și adusă la mal. Potrivit tradiției, cel care prinde crucea va fi sănătos și binecuvântat în tot ceea ce face.
Ca în fiecare an, administrația publică locală în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat slujba de sfințire a Aghiasmei Celei Mari pe faleza canalului Dunăre-Marea Neagră.
Momentul culminant al manifestării a fost reprezentat de aruncarea în apă a Sfintei Cruci. În pofida temperaturii scăzute, cinci tineri curajoși s-au încumetat să se arunce în apa rece pentru a o prinde și a o aduce înapoi la mal. Câștigătorul din acest an a fost Chirilă Ion Daniel, care a fost recompensat de administrația publică locală cu o diplomă și un premiu în valoare de 2000 lei.