În perioada 26 iulie – 05 august 2018, la Medgidia, se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu”.
Anul 2018 aduce, în premieră la Medgidia, un vernisaj urban deschis participării iubitorilor de artă, dar și tuturor celor interesați să cunoască importanța acestui eveniment cultural pentru municipiu. Evenimentele culturale sunt ocazii cu totul speciale, având o încărcătură spirituală și emoțională foarte intensă.
O muzică bine aleasă în acest tablou, poate valorifica momentul special mult așteptat. Astfel, prezența trupei Cvartet Anima este menită să îmbogățească evenimentul, atât prin genurile muzicale diverse abordate, cât și prin ținuta distinsă pe care o impun membrii trupei.
În încheierea vernisajului va avea loc o prestație live a tânărului artist Liviu Săndulache care, la o vârstă fragedă, a reușit să impresioneze publicul iubitor de artă. Rezultatul final al prestației va fi o surpriză și va putea fi descoperit după întoarcerea la 180 de grade a lucrării.
Am deosebita onoare de a vă invita vineri, 03 august 2018, orele 19.00, la vernisajul Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu”, care va avea loc în parcul 1 Mai (zona fostei scene).
Primar,
Valentin Vrabie