Primăria municipiului Medgidia organizează la sediul din strada Decebal nr. 35, concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unei funcţii contractuale de execuţie vacantă din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în intervalul 02-04 aprilie 2018, după cum urmează:
1. Asistent medical – Compartiment Asistență Medicală Şcolară
condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
condiţii specifice:
– să fie absolvenţi ai şcolii sanitare postliceale;
– să aibă obţinut gradul principal;
– 5 ani vechime ca asistent medical.
Bibliografie:
– Elena Dorobanțu, Valeria Didu, Maria Zamfir – „1150 Teste Nursing” – Editura Viața Medicală Romȃnească;
– Urgențele medico-chirurgicale – Sinteze de Lucreția Titirică – Editura medicală.
Proba scrisă se va desfăşura ȋn data de 02 aprilie 2018, ora 1000.
În vederea participării la concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv până la data de 22 martie 2018 ora 16.30 candidaţii depun dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) certificatul de grad principal;
f) certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, reavizat şi în termen de valabilitate;
g) asigurare de malpraxis valabilă;
h) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
k) adeverință participare concurs eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R. sau aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei pentru anul 2018.
Actele prevăzute la lit. b) – g) vor fi prezentate şi ȋn original ȋn vederea verificării conformității copiilor cu acestea de către secretarul comisiei de concurs doamna Lazăr Marioara inspector de specialitate ȋn cadrul Biroului Resurse Umane cam. 19.