ANUNȚ – TICHETE SOCIALE

    Primăria Municipiului Medgidia va distribui, începând de astăzi, 11 decembrie 2017, tichete sociale în valoare de 50 lei/beneficiar pentru următoarele categorii de persoane:
    – pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt sub 500 lei/lună;
    – persoanele cu handicap grav, accentuat și mediu sau încadrate în gradul I, II și III de invaliditate, ale căror pensii cumulate nu depășesc 500 lei/lună.
    Tichetele se pot ridica din următoarele puncte:
    – persoanele care se încadrează în categoriile de mai sus și locuiesc în Zona Nord – de la Centrul de Informare pentru Cetățeni Nord
    – pensionarii – Clubul Pensionarilor din centru (cu excepția celor care locuiesc în zona Nord)
    – restul persoanelor cu handicap vor ridica tichetele din incinta Primăriei Municipiului Medgidia – camera 19 (Biroul Resurse Umane).