Primăria Municipiului Medgidia vine în sprijinul persoanelor afectate de incendiu

Astăzi, 09 februarie 2018, în jurul orei 06.00 dimineața, un incendiu puternic a avut loc la Baraca H2 situată pe strada Poporului nr.1, din municipiul Medgidia. Opt autospeciale de stingere cu apă și spumă aparținând Detașamentelor de Pompieri Medgidia, Cernavodă, Palas și Constanța ale ISU Dobrogea și 40 de pompieri au intervenit la fața locului, lichidând incendiul în aproximativ șapte ore.

De asemenea, la eveniment au mai fost prezente două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției Locale și Poliției Naționale.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, 11 gospodării în care locuiau 18 familii (43 de persoane), au fost complet distruse. Dintre acestea, trei imobile sunt în proprietatea administrației publice locale, restul de opt fiind proprietate personală.

Pentru limitarea pagubelor produse în urma acestui nefericit incident, Primăria Municipiului Medgidia a dispus cazarea temporară a trei familii, în două garsoniere și un apartament, restul familiilor nesolicitând ajutor din partea autorității locale.

În urma evaluărilor efectuate de membrii Comitetului pentru Situații de Urgență, Primăria Municipiului Medgidia va suporta din bugetul local cheltuielile necesare reabilitării locuințelor afectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *