Ziua Imnului Național marcată la Medgidia

Ziua Imnului Național a fost marcată și la Medgidia, printr-o ceremonie la care au participat oficialitățile locale, fanfara „Dan Spătaru”, cadre militare din Garnizoana  Medgidia și din cadrul Detașamentului 7 de Jandarmi Medgidia, precum și cetățeni ai municipiului.

Festivitatea a fost una solemnă, deschisă prin prezentarea drapelului României, Uniunii Europene și NATO de către copii ai ansamblului „Doina Dobrogei” din Medgidia îmbrăcați în costume tradiționale. Prezentarea steagurilor a avut loc odată cu intonarea imnurilor reprezentative perioadelor 1953 – 1976 și 1977- 1988 „ Te slăvim Românie!” și „Trei culori cunosc pe lume”.

Ceremonia a continuat cu arborarea drapelelor pe acordurile fanfarei „Dan Spătaru” cu intonarea imnului de stat al României de la 1989 până în prezent, „Deșteaptă-te române!”.

Cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea,  cântecul a fost interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol.

„Deșteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, imnul național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată în 1998, Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te, române!”, simbol al unității Revoluției române de la 1848.

În această zi importantă, acordurile imnului trezește în sufletele românilor patriotismul, iubirea față de țară.